Quantcast
Channel: Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online
Viewing all articles
Browse latest Browse all 22617

Au scăpat ușor în urma unui accident pe raza localității Ciceu Giurgești

$
0
0

Dispeceratul integrat I.S.U. – S.A.J. Bistriţa – Năsăud a fost informat joi, 7 august, în jurul orei 22.40, despre faptul că, pe raza localităţii Ciceu Giurgeşti, a avut loc un accident rutier în urma căruia două persoane au rămas încarcerate.

La fața locului s-a deplasat un modul SMURD, compus dintr-un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor, împreună cu două ambulanţe aparţinând SAJ Bistriţa Năsăud – staţia Beclean, respectiv SAJ Cluj – Staţia Dej.

Autoturismul a părăsit partea carosabilă, a rupt balustrada unui pod şi a ajuns în albia pârâului Valea Mare. Conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 19 ani şi pasagerul din stânga faţă (autoturismul fiind prevăzut cu volan pe partea dreaptă) în vârstă de 16 ani, au rămas încarceraţi între fiarele contorsionate ale autovehiculului, potrivit unui comunicat remis redacției de către ISU BN.

Pentru a asigura accesul rapid către victime, conştiente pe toată durata intervenţiei, salvatorii au fost nevoiţi să decoperteze plafonul autoturismului şi o portieră.

Extracţia a durat circa 30 de minute, victimele au fost predate echipajelor medicale în vederea stabilizării, după care au fost transportate la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru investigaţii medicale suplimentare.

Poliţiştii bistriţeni au început cercetările în acest caz, pentru stabilirea  circumstanţelor în care s-a produs accidentul.

.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 22617

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>