Quantcast
Channel: Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online
Viewing all articles
Browse latest Browse all 22626

De Sfânta Maria, conservatorii bistriţeni au împărţit daruri familiilor nevoiaşe din Josenii Bârgăului

$
0
0
Pentru mulţi români viaţa este grea, întrajutorarea şi sprijinul e mai mult ca oricând indispensabil, iar iniţiativele sunt decisive pentru a permite societăţii să facă faţă problemelor, fapt luat în considerare de Partidul Conservator prin reprezentantul local, vicepreşedinta organizaţie de femei pe filiala Bistriţa – Murgoi Luminiţa, care în pragul Sfintei Sărbători a Adormirii Maicii Domnului au dorit să aducă fericirea în sânul unor familii cu venituri modeste.
Astfel, pe 14 august a avut loc o acţiune în urma căreia membrii PC au împărţit alimente pentru 11 familii nevoiaşe din satul Strâmba, comuna Josenii-Bârgăului.
La această activitate au participat şi o parte din tinerii din Partidul Conservator, pentru a-i familiariza cu genul acesta de activităţi, de implicare activăîn viaţa socialăşi directa responsabilizare privind viaţa celor reprezentaţi.
Genul acesta de activitate este o constantăîn măsurile partidului şi o prioritizare în demersurile viitoare în dorinţa de a fi alături de cetăţenii acestei ţări.


Biroul de presă PC Bistriţa-Năsăud


Viewing all articles
Browse latest Browse all 22626

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>