Quantcast
Channel: Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online
Viewing all articles
Browse latest Browse all 22617

Scandal pe încoronarea noului rege al romilor

$
0
0

Vineri, înainte de începerea slujbei de înmormântare a Regelui Cioabă, între membrii Consiliului de coroană a început un scandal pentru supremația coroanei regale între cei doi frați Cioabă, informează dcnews.ro. 

Potrivit Consiliului, întrunit vineri dimineață, vor fi doi regi. Daniel, fratele cel mic va deveni regele țiganilor din România, iar Dorin, fiul cel mare al regelui Cioabă va fi încoronat ca rege internațional al țiganilor.



După dezbateri aprinse, consiliul ar fi votat ca Dorin Cioabă să devină noul rege al romilor. Cu toate acestea, au fost voci care l-au propus pe Daniel Cioabă drept rege al romilor.

”Dorin Cioabă va fi viitorul rege al romilor. Au mai fost discuţii, dar prin tradiţia pe care o au romii, moştenirea se cuvine primului născut”, a spus un lider din consiliu.

Conform dcnews.ro, sunt şi voci care spun că romii vor avea doi regi. Fiul cel mare al lui Florin Cioabă, Dorin, va fi regele internaţional, iar fiul cel mic, Daniel, va fi regele romilor din România.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 22617

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>