Quantcast
Channel: Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online
Viewing all articles
Browse latest Browse all 22608

Curs de perfecţionare pentru „Cadru Tehnic cu Atribuţii în Domeniul Prevenirii şi Stingerii Incendiilor”

$
0
0

Camera de Comerţ şi Industrie BN organizează în perioada următoare un curs de perfecţionare pentru „Cadru Tehnic cu Atribuţii în Domeniul Prevenirii şi Stingerii Incendiilor”.
Cursul are durata de 120 de ore şi este certificat de ANC, iar cei care promovează examenul fina obţin un certificat recunoscut la nivel naţional.

Cursul se adresează persoanelor din cadrul agenţilor economici, instituţiilor publice, altor organisme care conform legii sunt obligate să aibă personal angajat în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, şi persoanelor fizice care doresc să se specializeze în acest domeniu.

„Art. 12. – (1) Autorităţile administratiei publice centrale şi celelalte organe centrale de specialitate, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţene sau locale, instituţiile publice şi operatorii economici, au obligaţia să angajeze cel puţin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, atestaţi potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul General. Ocupaţiile de cadru tehnic şi personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor sunt definite pe baza standardelor ocupaţionale aprobate conform legislaţiei în vigoare”, se arată într-un comunicat.

Cursul costă 782 lei de persoană ( nu se percepe TVA ), iar cei interesaţi trebuie să fie absolvenţi de liceu, cu sau fără diplomă de Bacalaureat şi să aibă vârsta minimă de 18 ani.

„Este necesar aviz medical cu specificaţa „apt pentru ocupaţia cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”, ma adaugă organizatorii.

Post-ul Curs de perfecţionare pentru „Cadru Tehnic cu Atribuţii în Domeniul Prevenirii şi Stingerii Incendiilor” apare prima dată în Stiri Bistrita - Ziare Bistrita - Gazeta de Bistrita -Stiri online.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 22608

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>