Baronul pesedist Emil Radu Moldovan este un mare creştin. Şi ca un mare creştin el împarte banii judeţului cu fraţii săi. Numai că pentru el fraţii săi nu sunt toţi oamenii de pe această planetă, ci mai mult fraţii în social-democraţie sau favoriţii licitaţiilor publice. Vă prezentăm o analiză a licitaţiilor organizate de baronul social-democrat şi felul cum licitaţiile ajung la locurile 2-4. Astfel, se face o pagubă la unele proceduri de 2 milioane de lei, dar organele de anchetă se fac că nu văd.
Gazeta de Bistriţa vă prezintă în continuare care sunt licitaţiile suspecte la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud sub baronul Emil Radu Moldovan. Perioada în care studiem licitaţiile publice semnate de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud este 27 martie 2013-08 aprilie 2014.
Risipă de 600.000 de lei
Primul contract semnat în această perioadă a fost semnat cu o ofertă plasată pe locul doi. Este vorba despre contractul pentru “modernizarea DJ 162 Teaca-Archiud”. Pentru modernizarea a 1,5 km de drum cei de la CJ BN plătesc 2,3 milioane de lei, pe când cea mai mică ofertă a fost de 1,7 milioane de lei. Culmea este că cea mai mică ofertă vine de la SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, societate aflată în subordinea CJ BN. Astfel, baronul Radu Moldovan împreună cu acoliţii săi dau o dublă lovitură instituţiilor publice: face o risipă de 600.000 de lei şi periclitează viitorul unei societăţi aflate în subordinea sa.
Al doilea contract semnat în această perioadă se duce în schimb la societatea subordonată CJ BN, SC Lucrări Drumuri şi Poduri. Este vorba despre actul pentru modernizarea DJ 173 pe o suprafaţă de 9 km între Ocniţa şi Milaş. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 6,6 milioane de lei. Costul pe kilometru de drum reabilitat este de 741.000 de lei. Societatea Dimex 200 Company şi-a adjudecat contractul pentru amenajare şi consolidare DJ 172C între Ilva Mică şi Leşu. Preţul pentru 1,5 km de drum reabilitat este de 999.900 de lei.
Două contracte babane pentru Diferit
Firma Diferit şi-a adjudecat ambele contracte pentru întreţinere curentă pe timp de vară pe drumurile din judeţul Bistriţa-Năsăud. Culmea este că primul lot, adjudecat de Diferit cu 13 milioane, a avut şi oferte cu 7 milioane de lei mai mari, iar cel de-al doilea lot, adjudecat cu 9,9 milioane a avut şi oferte mai mult decât duble.
Un alt contract pentru întreţinerea periodică 2013-2016 a drumurilor judeţene din judeţul Bistriţa-Năsăud a mers de asemenea către firma subordonată CJ BN. Este vorba despre un contract semnat cu locul al doilea ca valoare, respectiv societatea subordonată CJ BN, Lucrări Drumuri şi Poduri. Oferta companiei din subordinea CJ BN este de 21,1 milioane de lei, iar cea mai bună ofertă este de 19,6 milioane de lei,a companiei Indemanarea Prodcom. Contractul a fost semnat pe 21.08.2013. Cu o săptămână înainte însă, societatea Indemanarea Prodcom şi-a adjudecat un contract de 4,96 de milioane de lei tot de la CJ BN. Este vorba despre contractul pentru modernizarea DJ 172 în Agrişu de Sus. Suprafaţa totală este de 4,5 km, iar valoarea reabilitării pe km este de 888.000 de lei.
Oficialii CJ BN au mai semnat un alt contract pe 11.10.2013 privind “Crearea Centrului German din Bistriţa prin reabilitarea clădirii istorice Casa Argintarului.” În cadrul proiectului a participat o singură societate, cea câştigătoare. Este vorba de Euras din Satu Mare care a semnat un contract de 2 milioane de lei prin intermediul unei invitaţii de participare pe SEAP. Procedura de atribuire a fost cerere de ofertă. Contractul pentru completarea şi remediere lucrări aferente obiectivului Reabilitate DJ 151 a fost atribuit către Lucrări Drumuri şi Poduri. Contractul, încheiat pe 29.10.2013, are o valoare de 235.592 de lei.
La ambulatoriu construieşte locul 4
Un alt contract adjudecat de societatea Euras din Satu Mare a fost atribuit societăţii de pe locul patru. Deci a patra ofertă ca valoare şi-a putut adjudeca o procedură la CJ BN. Nesimţirea baronului Emil Radu Moldovan şi a acoliţilor acestuia pare să fie fără limite. Oferta celor de la Euras Satu Mare este de 12,3 milioane, iar ofertele mai mici care nu au câştigat licitaţia sunt următoarele: D&I Prodconstruct 9,6 milioane de lei, Trustul de Instalaţii şi Montaj SA Cluj-Napoca 10,4 milioane de lei şi Indcon 11,3 milioane de lei. Contractul a fost intitulat “Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului de Urgenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud.” Diferenţa din buzunarul cetăţenilor este de 2,7 milioane de lei. Adică 600.000 de euro mai puţin pentru alte investiţii pentru că Radu Moldovan nu a dorit să semneze contractual cu cel mai mic preţ. Actul a fost semnat pe 24.01.2014. Contractul pentru ”reabilitare şi extindere imobil birouri existent pentru Serviciul Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor” a fost semnat cu Indcon SRL Bistriţa pentru 885.015. Actul a fost semnat pe 12.02.2013.
Contractul intitulat amenajări birouri prin compartimentări uşoare în podul existent corp B în Palatul Administrativ a fost acordat societăţii Doris Agrocons pentru 425.680 de lei. Contractul a fost semnat pe 04.03.2014. Procedeul a fost achiziţie directă, iar anunţul de participare a fost postat pe site-ul portalbn.ro.
Ascunderea locului 2
Alte contracte majore semnate de oficialii CJ BN sunt cele pentru ”furnizarea de produse lactate pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore pentru anul şcolar 2013-2014”. Programul a fost împărţit în cinci loturi, de această dată nu pentru a ajunge la cât mai multe societăţi, ci pentru a ajunge la una singură. Mai mult decât atât, reprezentanţii consiliului nu au dorit nici să ne precizeze care a fost valoarea celorlalte societăţi, respectiv Sole Mizo România. Administratorul public al judeţului, Florin Grigore Moldovan, nu pare să dea doi bani pe legea 544/2001 în baza căruia i-am făcut solicitarea şi ne oferă doar informaţiile pe care le doreşte dânsul. Toate cele cinci loturi ale contractului au fost adjudecate de societatea SC Dorna Lactate SA. Contractele sunt în valoare de 2 milioane de lei, 847.531 lei, 779.812 de lei, 884.520 lei şi 493.084 de lei. Valoarea însumată a contractelor este de 5 milioane de lei şi s-au semnat pe 13.09.2013.
Diferenţe de 1 ban la cornuri
Contractul pentru ”furnizarea de produse de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore pentru anul şcolar 2013-2014” s-a atribuit la trei societăţi. Primul lot a mers la Valybia Com SRL din Bistriţa care a licitat cu 19 bani pentru un corn, iar valoarea contractului a fost de 536.185 lei. Al doilea lot a mers la aceeaşi firmă, iar costul a fost de 22 de bani pe corn şi 262.708 valoarea actului. Sompan SA Dej şi-a adjudecat al treilea lot pentru 19 bani şi un contract de 208.756 de lei. Al patrulea lot a fost adjudecat de SC Valybia pentru 22 de bani un corn şi un contract final de 274.173 de lei. Ultimul lot a mers la SC Gama SRL pentru 0,199 lei cornul şi o valoare totală a contractului de 138.251 de lei. Culmea este că a doua valoare ca ofertă este cea a celor de la Granpan Dor Reghin cu doar 0,2 bani pe corn, la doar un ban diferenţă. Contractele au fost semnate abia pe 2 octombrie 2013, cu mult după începerea şcolii.
Merele din cadrul programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli au fost toate adjudecate de aceeaşi societate. Este vorba de firma Pombis SA din Bistriţa care şi-a adjudecat toate cele cinci loturi: toate la 29 de bani bucată. Nici măcar concurenţa nu a participat în cadrul acestei proceduri. Valoarea contractelor pentru fiecare lot în parte este următoarea: 292.196 lei, 114.558 lei, 110.228 lei, 123.191 lei şi 69.273 de lei. Valoarea totală a contractelor semnate pe 18.11.2013 este de 709.446 lei. Precizăm că merele au putut fi aduse elevilor la două luni de la începerea şcolii.
Drumex SRL, o societate apropiată mediului social-democrat, a câştigat numeroase contracte acordate de baronul social-democrat Radu Moldovan. Numai că procedura în care societatea preferă să câştige procedurile este “atribuirea direct.” Astfel, expertiza tehnică la podurile de pe DJ 171 este un contract de 77.243 lei semnat pe 1 iulie 2013. Acelaşi obiect al contractului îl reprezintă un act atribuit direct aceleiaşi societăţi cu doar două săptămâni mai târziu. Încă 69.778 de lei acordaţi firmei. Pentru “documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, a proiectului tehnic, caietelor de sarcini, detalii de execuţie şi a documentaţiilor pentru obţinerea avizelor Pod pe DJ 172 C” firma Drumex a primit 78.133 de lei. Actul a fost semnat de asemenea pe 1 iulie 2013. Un alt proiect câştigat de Drumex este expertiza tehnică pentru DJ 173A, documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru modernizarea DJ 173 A. Valoarea totală a lucrărilor au fost de 188.049, iar contractual a fost semnat pe 21 noiembrie 2013. Aceeaşi firmă a mai derulat o expertiză tehnică şi documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru DJ 172 C. Valoarea actului este de 161.820 de lei şi a fost semnat pe 21 noiembrie 2013. Expertiza tehnică la DJ 162 a mers la aceeaşi societate Drumex pentru 17.360 de lei. Contractul a fost semnat pe 20 decembrie 2013. O nouă documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru modernizarea DJ 171 a mers de asemenea la Drumex pentru 159.216 lei. Contractul a fost semnat pe 28 martie 2014. Totalul contractelor atribuite de către Drumex este de 751.599 de lei. Societatea Drumex este deţinută de Mihai Iliescu, preşedintele senatului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. El nu este la primul contact cu CJ BN.
Iliescu, un prieten la nevoie
Societatea Drumex a primit şi ea un contract în valoare de 17.360 de lei pentru elaborarea expertizei tehnice la obiectivul pod din beton armat peste Valea Tibleş pe DJ 172, arătam anterior legat de contractele societăţii cu CJ BN. Aceeaşi societatea a mai primit un contract în valoare de 19.000 de lei pentru pod peste râul Şieu pe DJ 173, dar şi un contract pentru modernizarea DJ 172 în zona Agrişu de Sus în valoare de 63.400 de lei. Mihai Iliescu este acţionarul societăţii Drumex şi un apropriat al lui Mircea Pop, directorul demis interimar al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Firma Drum Proiect din Bistriţa a câştigat două contracte cu CJ BN. Unul este legat de un studiu de fezabilitate pentru modernizarea DJ 172, care valorează 164.920 de lei, iar altul pentru studii de fezabilitate legat de modernizarea DJ 170, 47.492 de lei.
Deszăpezire pentru toată lumea
Programul de deszăpezire pentru iarna anului 2013 a fost împărţit în cinci loturi pentru ca respectivul contract să poată să ajungă la cât mai multe societăţi. Astfel, primul lot a fost adjudecat de Lucrări Drumuri şi Poduri SA pentru 513.579 lei, cel de-al doilea lot de aceeaşi companie pentru 687.614 lei, al treilea lot a ajuns la Dimex pentru 363.688 lei, al patrulea a ajuns la Frasinul pentru 429.625, iar al patrulea a ajuns la Dimex pentru 435.507 de lei.
Cum a primit LDP contractele?
Peste 17 milioane lei va încasa SC LDP SA până în 2016 pentru întreţinerea periodică a drumurilor judeţene, de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, se arăta într-un articol anterior. Contractul a fost atribuit LDP SA în urma licitaţiei prelungită cu circa 30 de zile faţă de termenul anunţat, licitaţie organizată de CJ BN, valoarea estimată fiind de peste 29 milioane lei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a instaurat o nouă modă într-ale licitaţiilor în administraţia judeţeană, în ceea ce priveşte întreţinerea drumurilor judeţene. Contractele nu mai sunt licitate şi încheiate anual, ci o dată la patru ani. Într-un cuvânt, câştigătorul unei astfel de licitaţii are o sursă sigură de venit până în 2016, inclusiv, fără să mai aibă dureri prea mari de cap.
Contracte estimate la peste 80 milioane lei pentru cârpeli
Contractul pentru întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de vară a fost scos la licitaţie în luna martie de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a fost atribuit firmei clujene SC Diferit SRL, o abonată la lucrări pe bani publici. Valoarea contractului pentru o durată de patru ani a fost estimata la peste 51,6 milioane lei (fără TVA), dar firma clujeana a adjudecat licitaţia la un preţ sub 50%, oferta acesteia fiind de 23.885.644 lei (fără TVA).
În luna aprilie, Consiliul Judeţean a mai lansat o licitaţie tot cu privire la întreţinerea drumurilor judeţene, de data aceasta fiind vorba de întreţinere periodică. Valoarea estimată a contractului a fost de 29.203.800 lei. Şi de data aceasta contractul va avea o durată mai lungă de timp, până în 2016, inclusiv. Acest contract a fost atribuit de curând SC LDP SA, societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Printre participanţii de la această licitaţie s-au aflat câteva firme binecunoscute, abonate la bani publici. Vorbim despre SC Dimex SRL, SC ARL SA Cluj, SC Diferit SRL Cluj, SC Construct Perom şi SC Îndemânarea Prodcom SRL.
Topul contractelor de la bugetul CJ BN între martie 2013-aprilie 2014
- Diferit – 29,3 milioane de lei
- Lucrări Drumuri şi Poduri – 29 milioane de lei
- Euras Satu Mate – 14,2 milioane de lei
- Construct Perom – 2,3 milioane de lei
- Dorna Lactate – 2 milioane de lei
- Dimex – 1,94 milioane de lei
- Drumex – 0,7 milioane de lei
- Pombis – 0,7 milioane de lei